Nedreptatea și granițele de care nu pot să trec

De ce ne este atât de greu să exprimăm ceea ce apreciem la oamenii din jurul nostru? Am observat cât la îndemână ne este o judecată aspră în comparație cu o apreciere sau a exprima constructiv ambele laturi, de genul îmi place/nu îmi place.

Devine un lux să apreciezi ”puținul frumos” dintr-un om atunci când poate punerea celuilalt într-o lumină bună de către tine însuți ar însemna ca tu să oferi mai mult altuia decât au făcut-o alții pentru tine. Iar acest lucru ți se pare nedrept.

Această judecată, inconștientă de multe ori, între ceea ce noi am primit și ce putem oferi altora nu face altceva decât să ne oprească din a aduce vieții noastre un plus valoare, de a depăși acele limite setate nouă de către alții. Luați orice temă din viața voastră la care ați înțeles că aveți de lucrat acum și cântăriți-o prin prisma nedreptății. Pentru că acolo unde intervine judecata drept/nedrept se află gardul de care tot încercați să treceți și nu reușiți să găsiți poarta de ieșire. Dacă, de exemplu, mi-am dat seama că ocolesc să depun efort acolo unde și îmi doresc să realizez ceva, aș putea să mă privesc de-a lungul timpului prin prisma nedreptății și să contemplu la tema „efort”. Poate eu nu pot depune aceste efort nici măcar pentru mine și ale mele dorințe, tocmai pentru că nici măcar mama mea nu l-a depus să mă păstreze la sânul ei și să mă hrănească. Iar acest lucru, inconștient, îl evaluez ca fiind nedrept.

Pe de altă parte, atâta timp cât pentru mine ceva este nedrept, înseamnă că încă nu am ajuns să pot ierta aceea persoana care mi-a oferit mai mereu critică și deloc apreciere sau femeia care m-a născut și care nu a depus efortul să fie mamă pentru mine. Atunci când refuz să apreciez pe ceilalți sau atunci când refuz să depun efortul de a mă crește, realizez poate că ăsta e singurul meu strigăt de răzbunare și singura modalitate de a-mi exprima durerea nedreptății trăite.

Din data de 9 iunie 2017, planeta Jupiter revine în mers direct prin semnul Balanței, semn pe care îl va tranzita până în data de 10 octombrie 2017. Aceste zile, premergătoare momentului de stație între retrogradare și mers direct, sunt foarte favorabile identificării contrângerilor pe care noi înșine ni le hrănim atunci când ceea ce a fost nedrept nu poate fi iertat. Sunt judecătorul suprem în această situație și nimeni nu îmi poate combate sentința decât eu însumi. Aleg să stau închis între pereții croiți de ceea ce a fost nedrept sau aleg să înțeleg rostul suferinței prin care am trecut și să contrabalansez talerul Balanței spre celălalt pol, și anume în a oferi mai mult decât alții au făcut-o pentru mine. Cu Jupiter (Marele Benefic, Justițiar dar și simbol al eliberării) aflat în Balanță (simbol al contrabalansării, mișcării în oglindă) avem șansa în următoarele patru luni să ne eliberăm punând pe celălalt taler mai mult din ceea ce alții nu au putut să facă pentru noi. Numai așa, ceea ce odinioară ne ținea la pământ poate începe să se ridice și astfel ridicându-ne putem privi toată povestea din altă perspectivă. Cu alte cuvinte, poarta de ieșire (cheia eliberării) pe care ne-o arată tranzitul planetei Jupiter în semnul Balanță este aceea de a activa în noi pe atât de mult „frumos” și de a-l așeza în sufletul nostru sau al altuia pe cât de mult „urât” au descărcat alții în noi.

Tot în data de 9 iunie se perfectează și un eveniment de Lună Plină în Săgetător, fapt care îmi confirmă și mai mult că pentru a putea parcurge temele la care avem de lucrat în aceste patru lui este nevoie să le privim prin prisma nedreptății.

Cu drag, Niki

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s