Eu pot, rămâne să și vreau

Îmi pot defini starea de fericire doar atunci când stând în ceea ce mă doare îmi găsesc forța să-i dau și suferinței propria definiție. Pentru că acolo unde caut lumină se înțelege de la sine că există un întuneric care mă sperie și mă constrânge. Altfel nu aș căuta-o. Devine frumos și evolutiv pentru fiecare din noi perioada de după momentul când am atins aceea lumină care mă face fericit. Pentru că din acel moment, în orice întuneric aș cădea sau m-aș regăsi nu mai există nimic de neînvins. Am încredere în mine că odată ce am găsit drumul spre Soare, în orice necunoscut m-aș provoca să mă avânt de acum înainte voi putea găsi întotdeauna drumul înapoi spre casă. Iar asta mă face să mă definesc ca un OM invincibil în fața temerilor sau îndoielilor mele. Din acel moment știu că pot, iar asta pune o cărămidă la ceea ce se numește stimă de sine.

Una din lecțiile de viață pe care le simbolizează semnul Taur este legat de stima de sine și încrederea în forțele proprii. Normal că drumul acestei lecții este diferit pentru fiecare dintre noi, însă toate drumurile acestei lecții au un nod comun pentru toți și anume iubirea și descătușarea inimii. Să încerci să ocolești acest nod este ca și cum vrei să te simți hrănit dar nu vrei să mesteci și să deguști mâncarea pentru asta.  Ai putea fi hrănit prin perfuzii dar prin asta ar însemna că alegi să fi un om bolnav, imobilizat la pat și fără de putere. A degusta înseamnă a simți, a percepe și mai apoi a defini ceea ce simți. Simți mâhnire sau întristare? Nu fugi din aceea stare ci mai degrabă încearcă să identifici ceea ce te duce acolo. Nu uita că drumul spre lumină îl avem de parcurs doar prin întuneric!

Acum câțiva ani, mi-am spus cu cea mai mare convingere, mai precis prin noiembrie 2014, că ”Vreau să fiu fericită!” și mi-am repetat asta de multe ori pe drumul meu. Cu cât cauți acel ceva care știi că îți aduce împlinirea, paradoxal, cu atât mai mult „negru sub unghie” ți se arată că ai de înțeles și curățat. Iar cu fiecare pas, ai nevoie de și mai multă determinare pentru a-ți continua lupta. M-am simți de multe ori amăgită sau ca și cum cineva mi-a arătat răsplata de la capătul drumului însă nu mi-a arătat tot ceea ce aveam de făcut până la a o primi. Doar știam că acest drum pot să-l parcurg. Este foarte frustant să lupți pe bucăți crezând că cu fiecare izbândă aceasta este si finalul cursei și „decernarea premiilor”. Este frustrant prin prisma acelui moment când realizezi că pănă la răsplată, încă, mai ai ceva de făcut. A fost întunericul meu și ceea ce am lăsat în urma mea din trecutul altor vieți. Acel „negru de sub unghie” pe care mi l-am definit și curățat, poveste care pentru mine s-a încheiat în ziua de 5 aprilie 2017.

În zilele de 5, 6 aprilie 2017 am parcurs cu toții o zonă de vid și de trecere între două lumi simbolizat de aflarea planetei Saturn în punctul său de stație înainte de retrogradre. Aceste zile au fost cumva o ultima șansă, pentru cei care și-au făcut niște teme, în care se putea trece dintr-o veche poveste într-una nouă. Am învățat, în luna de zile premergătoare datei de 5 aprilie, că nu este îndeajuns să realizezi ceea ce ți-ai luat de îndeplinit și să atingi un prag. La capătul drumului a trebuit să fiu foarte fermă cu mine însămi și cu celălalt că voi trece, singură sau de mână cu el, de acest prag în altă poveste. Știam că fără acestă trecere nu am cum să valorific tot ceea ce am realizat în ultimii doi ani jumate. Interesant este că această determinare și acest ultimatum pe care l-am simțit a-l pune au fost necesare pentru a putea ieși din vechea poveste, pentru a putea delimita și pentru a tranșa ceva vechi de ceva nou. Să-l las pe celălalt să decidă trecerea acestui prag de mână cu mine prin această zonă de vid, a fost momentul când am înțeles că doar așa îmi puteam primi răsplata. Și anume prin determinare, asumarea unei iubiri pierdute și oferirea liberului arbitru celuilalt să decidă pentru viața lui.

Asumată pe pierdere fiind, mare mi-a fost mirarea când celălalt a luat decizia să mă însoțească în această trecere. Sunt fericită că am ajuns aici în noua poveste de mână cu el, moment în care pot să-mi definesc atât durerea cât și starea mea de fericire. Le pot distinge dar foarte interesant este cum una fără altă nu există, cum se întrepătrund și cum își fac loc una alteia să se manifeste.

Suferința este aceea cupă de vin pe care o ai de băut până la ultimă picătură pentru a-i putea înțelege darul, și anume starea de fericire și beatitudine care se naște în tine după ce ai degustat tot ce ți-ai turnat în pahar.

Printre altele, mâine avem un eveniment de Lună Plină în Balanță care ne amintește tocmai de drumul definirii acestei stări de fericire și lecția descătușării inimii noastre pentru a ajunge la stima de sine.  Astfel, vă doresc deschiderea să degustați vinul pe care vi l-ați luat de băut și perseverența necesară după fiecăre înghițitură!

Cu drag, Niki

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s