Ceea ce nu recunosc în mine

just-to-see-youAcum aproximativ un an jumate, la discuții cu cineva drag mie, povesteam cum după două zile consecutive de petrecut timpul cu cineva, deja la sfârșitul celei de a doua zi simțeam nevoia de a mă duce acasă și a sta doar cu mine. Singură. Atunci ea mi-a zis, Eu aș pune un semn îngroșat de exclamare aici. Pentru că îmi place să stau mai mult singură? Da… .

Am luat-o atunci ca atare, fără să simt nevoia de a analiza acest lucru mai în profunzime. Cred că am pus-o mai mult pe seama faptului, că așa m-am obișnuit în timp.

De curând, într-o singură zi mi s-a solicitat îndrumarea din partea câtorva persoane pe marginea zonei relație/cuplu. Ceea ce a fost diferit, a fost că totul s-a petrecut în decurs de cateva ore și pentru mine la momentul acesta, subiectele erau condensate, diferite și cu greutate. După, m-am întrebat ce anume din tot ce am discutat cu aceste persoane, îmi arată în oglindă lucruri despre mine? De ce am ajuns să revin la mine? Pentru că întrebările au venit foarte concentrat și starea mea de după a devenit una agitată.

În mare, esența lucrurilor discutate activa două tipuri de trăiri diferite. În primul rând, aflată în zona de confort de a fi distantă, îi este frică să își dea voie să simtă. Pentru că odată ce intri pe tărâmul emoțiilor, simți atât pe cele înălțătoare dar și pe cele care dor sau ar lovi pe alții. Și atunci inconștient, alegea să țină în ea și să nu se exprime.

Pe de altă parte, aflată într-o zonă de multă compasiune, dorința de a ajuta, empatie și cuprindere a ceea ce ne înconjoară, refuza să intre pe zona ei de răceală și detașare, din teamă că daca intră în ea, atunci nu o sa mai simtă nimic. Nimic pentru el sau pentru cei apropiați.

În ambele cazuri, pattern-ul comun este nerecunoașterea unei părți din noi. A acelei părți din noi care simte, este îndrăgostită și atașată sau a acelei părți din noi care este distantă și absentă față de cei din jur.

Și legat de mine, am realizat astăzi că pe cât de mult eu simt, și îmi doresc cuprindere și dăruire în relație cu celălalt (Soarele în Pești), pe atât de mult mă închid și îmi place să fiu singură (Luna în Vărsător). Ceea ce nu am recunoscut până acum la mine, a fost acest pe atât de mult îmi place singură.

Nu acceptăm părți din noi deloc sau în întregime, pentru că le judecăm în primul rând ca fiind greșite. Așa cum eu mă evaluez, ca fiind în neregulă faptul că am nevoie să mă retrag, fără să fiu înconjurată de nimeni și tot ce vine colateral din relațiile cu ceilalți (responsabilități, promisiuni etc.). Poate de aceea, am fost asaltată de problemele altora în decurs de câteva ore. Tocmai să observ că Niki solitara țipă după atenție. Doar pentru ea, doar cu ea … pe atât de mult pe cât Niki empatica știe că poate fi doar pentru cineva și doar cu cineva,  atunci când iubește și îi pasă.

În momentul când nu recunoaștem părți din noi, nu vorbim cu ele, nici nu ni le putem integra. Iar mai devreme sau mai târziu, acestea vor ajunge să ne tragă în jos. Acum înțeleg mai mult, de ce atunci când încep să mă atașez de cineva, acel cineva imi trage pământul de sub picioare și mă lasă să cad în solitudine. Sau mi-l trag singură. 🙂

Pentru că este zona mea, unde nu mă accept întru totul. Pentru că plăcerea singurătății, înseamnă și trăsături ca răceală, detașare, neasumare și egoism. Și sunt și ele parte din mine.

Despre părți din noi pe care nu ni le recunoaștem, ne aduce în prin plan evenimentul de Lună Plină în Fecioară din 22 februarie 2016, ora 20:19 București. Axa Fecioară – Pești, conturează tocmai cuspidele axei caselor VI –XII, a lucrurilor ascunse și ținute departe de ochii lumii. A detaliilor, care dau întregul. A părților din noi, care nasc acel Eu sunt.

Ceea ce nu se aseamănă, poate nu se adună. Dar au nevoie de atenție în aceeași măsură. 🙂 Și tocmai această atenție egal distribuită, poate face din aceste părți ale noastre cea mai tare echipă. Echipa Eu sunt.

Ce credeți că nu recunoașteți în voi? Îndrăgostitul? Egoistul? sau Distantul? … completați-vă în continuare. O să fiți uimiți câte personaje se ascund în noi și nu le lăsăm să își spună replica.

Yakuro – Voices of Infinity

Cu drag, Niki

tel: 0734010515

email: nicusoara_ionita@yahoo.com

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s